Tot ceea ce vedem, auzim, simțim, gustăm, mirosim….. trecem mai apoi prin filtrul personal și dăm naștere unor senzații. Unele sunt noi, altele seamănă cu unele mai vechi, dar constant este faptul că nu rămânem niciodată indiferenți la ceea ce se întâmplă. Ni se formează o părere pe care, de multe ori, simțim nevoia să o împărtășim cu ceilalți.
Din păcate, părerile noastre nu sunt totdeauna în concordanță cu realitățile și așteptările celorlalți, ceea ce face ca noi să ne îndoim de propria judecată.
Există un moment în care tot ceea ce observăm, are un înțeles pentru noi înșine, dar nu și pentru ceilalți. Acest lucru face și mai dificilă autocritica deoarece apare un conflict, aparent fără o soluție de compromis. Trebuie să alegi între credința proprie și existența într-o societate care este diferită de așteptările tale.
Un lucru atât de simplu, dar în același timp atât de complicat, care îți testează capacitățile de observare, analiză și sinteză, gândirea critică și autocritica, empatia și aspirațiile personale…. Se poate continua pe toată plaja de emoții și trăiri, dar asta nu face decât să complice și mai mult lucrurile, așa că mă opresc la observație.
Din punctul meu de vedere, observația este un fenomen important în activitatea zilnică, deoarece ne ajută să ne adaptăm mediului social, familial, al celui de muncă s.a.m.d..
Este un instrument prin care noi ne raportăm la lumea înconjurătoare. Cu cât acordul este mai fin, cu atât mai de calitate este informația primită și, în consecință, cu atât mai fidelă imaginea despre exterior.
Problema e că această imagine trebuie să satisfacă și cerințele personale și pe cele externe, concomitent. La un moment dat apare sentimentul de pierdere.
Singura șansă ca noi să nu ne simțim pierduți este ca, în primul rând, să ne cunoaștem pe noi înșine cât mai bine pentru ca mai apoi să știm ce să căutăm și să observăm, la ce să fim atenți știind că unele lucruri ne aduc bucurie iar altele tristețe. Totdeauna, la mijloc, există o alegere pe care suntem obligați să o facem și nu este nimeni scuzat de așa ceva.
Așa că …… Observația trebuie să fie obiectivă, să fie justă, să fie completă, să fie personală.
Imaginați-vă că sunteți un psiholog care poate să spună tot despre un pacient după o singură întâlnire.
Imaginați-vă că puteți cânta la chitară după o singură lecție.
Imaginați-vă că puteți câștiga o bătălie după un singur discurs motivațional.
Imaginați-vă ca tot ce am scris eu in acest articol voi știați deja.
Observația este un lucru firesc, cotidian, care ne îmbogățește experiența și care ne este necesar. Tot ce mai trebuie să facem cu mare bagare de seamă este să formăm cea mai bună imagine de ansamblu posibilă și să o așezăm, așa ca o poză uriașă peste lumea înconjurătoare, în speranța că se potrivește reliefului dat.
Dacă ne iese, atunci e perfect, dacă nu, atunci mai lucrăm la poză sau trebuie schimbat relieful până se potrivește cu poza.
Nu uitați să fiți optimiști, că nu toate lucrurile ies de fiecare dată!
Este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decât să fii pesimist şi să ai dreptate.
O zi minunată tuturor!
feedback republic 