Despre ironie și gândire critică

Trebuie să recunosc că îmi place câteodată să fiu ironic cu ceilalți, dar în același timp nu îmi place ca altcineva să fie ironic cu mine. Îmi vine chiar greu să scriu aceste rânduri, fără să mă gândesc că am fost în multe situații ipocrit.

Urăsc IPOCRIZIA

Cred, cu toată convingerea, că ipocrizia este expresia răutății sufletești. De la ea se trag multe probleme și implicit, multe conflicte. Ar fi mult mai simplu pentru toată lumea dacă am fi corecți și cinstiți. Ușor de zis, greu de făcut!

Dar unde se situează IRONIA în tot acest fenomen de expresie?

Dacă se analizează foarte obiectiv situația se poate spune că ironia este rezultatul unui spirit de observație ascuțit, expresie a unui intelect dezvoltat, exprimat intr-o manieră retorică cu scopul foarte bine definit, de a demasca IPOCRIZIA.

Dar de ce suntem ironici cu ceilalți?

…Tocmai pentru că și noi, la rândul nostru, suntem ipocriți!…din când în când…

Vrem să recunoaștem sau nu, de foarte multe ori observăm la ceilalți tot ceea ce se întâmplă în noi înșine!

Ironia ne ajută să mascăm adevăratele trăiri și sentimente, în speță cele negative, proiectându-le doar la ceilalți.

Mulți dintre noi nu înțelegem că, noi oamenii, suntem expresia vie a dualității universale, conținem în noi înșine, în același timp, perechile de contrarii ca de exemplu – bun/rău, moral/imoral, iubire/ură, hărnicie/lene, concret/abstract…s.a.m.d..

Dacă am fi conștienți de noi înșine, în sensul adevărat al cuvântului, conștienți de întreg universul personal care ne definește (perechile de contrarii), atunci toate observațiile pe care le facem asupra lumii înconjurătoare, ar putea fi considerate, fără a mai lăsa loc de interpretare, ca fiind obiective.

Atunci când suntem capabili să înțelegem natura proprie, așa cum este ea construită, duală, …atunci când suntem capabili să unim contrariile până la atingerea punctului de echilibru,….atunci putem povesti despre GÂNDIRE CRITICĂ.

Să fim și critici și corecți în același timp? Ce înseamnă ciudățenia asta? Nu există așa ceva!

Mai ușor e să fim ironici! Mai ușor e să fim superficiali! Mai ușor e să ne ascundem de adevăr în spatele unor observații tăioase! Mai ușor e să ne imaginăm ziua de mâine, iar nu și ce se va întâmpla anul viitor!

De fapt totul este o mare FRICĂ de EFORT!

LENEA este cel mai mare prieten al omului!!!

Stiți cum e – dacă critici, atunci trebuie să depui și tu un efort; dacă ești ironic, atunci toată sarcina cade doar pe cel ironizat!

Problema e alta – dacă nu criticăm și nu depunem efort, atunci nu mai progresăm!!!

Eu îmi doresc ca toți oamenii să fie critici, dar și ironici câteodată, fără a pierde din vedere faptul că progresul sau stagnarea/regresia ne afectează pe toți (inclusiv pe noi înșine, nu doar pe ceilalți).

Dacă toate observațiile și raspunsurile la probleme se petrec într-o atmosferă plăcută, obiectivă și constelată de bunul simț – atunci vorbim de FEEDBACK!!!

Nu vă fie frică să depuneți efort!

Nu vă fie frică să fiți critici!

Nu vă fie frică…..!

O zi minunată tuturor!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.