Vrăjitoria

Geto-dacii aveau cuvinte proprii pentru a denumi vrăjitoria sau vrăjitorul, unele ajunse până astăzi nemodificate, de exemplu: boscorodeală, boscănitură sau vâlfă.

Ceremoniile de inițiere a vrăjitorului cuprindeau adesea, la populațiile vechi, momente ce simbolizau moartea și învierea acestuia, ca urmare a intrării spiritelor în corp. Mai târziu formula de inițiere magică primitivă a fost modificată de sacerdoți; care își atribuiau rolul de intermediari între credincioși și zei; sacerdoți care se vor înconjura de numeroase mistere pentru a apăra puterile castei. Ei, fie că erau preoți indieni, egipteni sau greco-romani, au ajuns să posede cunoștințele științifice ale omenirii, dețineau calculele calendarelor, prevedeau timpul și eclipsele.

Undeva, în sudul Statelor Unite, trăia un preot tânăr şi foarte talentat, cu o congregaţie numeroasă.
Într-o zi, la sfârşitul unei slujbe, spune:
-Fraţilor, am auzit nişte zvonuri foarte urâte! Toată lumea îngheaţă.
-Cineva dintre voi a răspândit zvonul că aş fi membru al Ku-Klux-Klanului! Nu este adevărat! Îl rog pe vinovat să iasă în faţă şi să-şi mărturisească minciuna.
O tipă superbă se ridică de pe rândul din faţă şi zice:
-Părinte, nu ştiu cum s-a întâmplat una ca asta! Eu n-am zis decât că eşti un adevărat vrăjitor sub cearşaf!

O zi minunată tuturor!