Câți dinozauri au mai rămas pe la noi?
Ori din ce unghi privești problema nu ai cum să nu te lovești de animalele preistorice care s-au reîncarnat în societatea românească în chipuri diverse, de la politic la social, de la mediul educațional la cel industrial, de la sănătate la cel juridic…. Și mă opresc aici că dacă nu, trebuie să menționez TOT CE MIȘCĂ ÎN ȚARA ASTA.
A fost greseala noastră că am acceptat situația sau greșeala lor că nu se pot opri?
Care a fost primul? Oul sau găina?
Deja e prea târziu să mai căutăm vinovați, dar nu ne împiedică nimic să încercăm să facem ceva… Dar cine?
Cei care au acceptat totdeauna toate mizeriile sau cei care aruncă cu mizerii?
Pare că nu mai găsim nicio scăpare, nu-i așa?
Așa e……..
Nimeni nu vrea să se schimbe! Toți colcăim în groapa proprie cu mizerie.
Ce crezi că dacă ești mai sus nu te murdărești deloc? Haha…
Am sărit de la dinozauri la schimbare… Nu mai știu nici eu din ce capăt s-o apuc… Poate că numai dacă o luam toți de la zero o să mai putem schimba ceva și, iar la câteva mii de ani, mai trebuie să scăpăm de alți dinozauri…
Si iată așa…
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
… Revenim la Eminescu… Că mare dreptate a avut omul… Dar cine l-a înțeles și pe el la vremea lui?
Hai că mai avem puțin și ajungem și noi la ciolan!
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe front erau doi soldaţi, unul evreu – celălalt rus. Evreul era grav rănit:
– Ivan, sunt grav rănit.. curmă-mi suferinţa!
– Nu pot Avrame, nu mai am gloanţe!
– Îţi vând eu câteva, Ivane!
O zi minunată tuturor.
feedback republic 